Globalizarea tehnologică şi progresul tehnico-ştiinţific


Acad. Kopi Kyçyku

În ultimele decenii, lumea a fost profund schimbată din cauza globalizării şi a aplicaţiilor industriale, a progresului ştiinţific şi tehnic. Globalizarea indică progresul comerţului şi creşterea fluxurilor internaţionale de capital în economia mondială, precum şi tendinţa economiilor de a se integra şi de a fi din ce în ce mai interdependente. Toate acestea au repercusiuni asupra instituţiilor politice şi culturale implicate, care se îndreaptă spre uniformizare. În timp ce engleza se afirmă din ce în ce mai mult ca limba cea mai importantă, câştigă teren pătrunderea culturii americane peste tot în lume. În globalizare se deosebesc efectele progresului tehnologic - consecinţă a dezvoltării extraordinare a high tech, respectiv aplicarea cunoştinţelor ştiinţifice realizate în ultimii patruzeci de ani, printre care pe primul loc sunt cele ale ict, adică noile tehnologii ale informaţiei şi ale comunicaţiei; problemele legate de „noua economie”; aspectele economice (piaţa liberă, liberul schimb, economiile locale integrate într-o economie internaţională); aspectele politice, care au urmat sfârşitului războiului rece, respectiv liberalizării ţărilor foste -comuniste, care, pare-se, duc spre un regim constituţional uniform, definibil, mai democratic; problemele legate de puterea de decizie a organizaţiilor supra-naţionalele ce limitează suveranitatea statelor în cauză în materie de politică economică, precum şi acţiunile organizaţiilor non-guvernamentale.
În funcţie de punctul de vedere a fiecărui analist, globalizarea este exaltată sau blestemată. Conform teoriei economice predominante însă, globalizarea este efectul răspândirii economiei de piaţă şi al liberalizării schimburilor de mărfuri şi de servicii, fiind destinată să aducă beneficii tuturor.
În ultimii ani însă, în ochii multora globalizarea a început să devină o problemă îngrijorătoare, dând naştere la mişcări de opoziţie, însoţite de localisme, adică de atitudini violente, de revendicare a specificului propriei culturi, inclusiv de închidere faţă de alte culturi. Sigur că niciuna din aceste poziţii extreme nu sună corect. Adevărul este că în globalizare există şi binele şi răul. Tendenţa actuală a globalizării, influenţată de progresul tehnologic, cel puţin pe termen mediu, pare a fi de neoprit, la fel cum s-a întâmplat în alte perioade istorice similare. Mai mult încă, să stopezi progresul ştiinţific, să nu dispui de industrii high tech, să nu foloseşti tehnologii noi, înseamnă să accepţi ca ţara ta să meargă spre înapoiere şi marginalizare. De altă natură sunt problemele legate de aspectele economice şi politice, care depind de acordurile internaţionale, respectiv de strategiile întreprinderilor, de comportamentul oamenilor şi de neglijenţele guvernelor. Toate acestea lămuresc şi justifică, fie şi parţial, temerile şi acţiunile de împotrivire. Tendinţa actuală merge spre o atenuare a autorităţii şi a puterii statelor, supuse din ce în ce mai mult deciziilor şi sugestiilor care vin din partea organizaţiilor supranaţionale, şi care, practic, nu pot fi refuzate.
În ceea ce priveşte proclamarea principiilor, la vârf se află ONU, UE, Nato, l’Oecd şi, pe planul doi, organisme create şi care formal depind de ele, cum ar fi: Banca mondială, Fondul monetar internaţional, Organizaţia mondială a comerţului (Wto), Banca centrală europeană. Acestor organizaţii tehnocratice, de tip feudal, sunt delegate sarcinile operative cele mai importante. Nu este exclus ca deciziile - care apoi au repercusioni directe asupra statelor şi cetăţenilor respectivi - să fie luate şi gestionate de structuri non-democratice, ineficiente, nu rareori corupte, care scapă controlului destinatarilor.

Globalizarea tehnologică a făcut primul său pas odată cu dezvoltarea extraordinară a high tech, care reprezintă ansamblul aplicărilor cunoştinţelor ştiinţifice realizate în ultimii patruzeci de ani. În high tech se cuprinde tehnologia informaţiei, respectiv a comunicării, adică ict (information & communication technology), un fel de „căsătorie” între software, computer şi telefonul satelitar, făcând posibile transmiterea şi elaborarea în timp real (sau aproape real) a informaţiilor şi a comenzilor, construirea televiziunii via satelit şi, mai ales, naşterea reţelei de Internet. ict, în care converg electronica, informatica (computer science) şi telecomunicaţiile, este un sector foarte nou de cerectare interdisciplinară. Dacă îndrăzneşti să afli ce anume ne va rezerva în viitor sectorul în cauză, ar fi ceva de domeniul fantaştiinţei, dar ceea ce s-a realizat până acum ne convinge pentru potenţialul său mare de inovare şi de schimbare socială. Pe lângă faptul că telecomunicaţia a devenit instantanee prin electronică şi crearea „satului global” prin TV şi Internet, lucruri acestea preconizate de către McLuhan încă din 1986, ict a modificat tehnologiile de producţie, respectiv organizarea munci, structura organizărilor şi strategiile militare, a întărit puterea de control şi de decizie a lui top management, a consolidat şi a întărit cercetarea ştiinţifică, devenind instrumentul difuzării culturilor. Prin Internet, pe de o parte oamenii ies din „cochilie” şi au acces la cultura ţărilor mai dezvoltate, iar, pe de altă parte, gente da una parte esce dal guscio e accede alla cultura dei Paesi più progrediti e, dall’altra, susţin şi fac cunoscută propria cultură locală, care, procedând altfel, ar putea să se stingă. ict a adus, printre altele, noi moduri de producţie, de schimb şi de relaţii economice, respectiv noi infrastructuri. Totodată, a adus noi bunuri materiale şi tehnologice care constituie, ca să zicem aşa, partea vizibilă a unei „noi economii”. Inovaţiile realizate de ict constituie motorul principal şi indispensabil a globalizării mondiale, cel puţin din punctul de vedere al rapidităţii cu care se mişcă.

Globalizarea cunoştinţelor informaţiei

High tech,
expresie folosită ca substantiv, respectiv adjectiv, este prescurtarea a high technology industries. Această denumire a apărut încă din anii Şaptezeci ai secolului trecut pentru a desemna orice tehnologie care pretinde aparaturi ştiinţifice sofisticate, precum şi aplicări inginerice avansate în hardware şi în software (adică în realizarea maşinilor şi a aparaturilor materiale şi în elaborarea programelor care să le facă să funcţioneze). Ba mai mult. Este vorba de noi activităţi care sunt aplicări în practică a marilor progrese ştiinţifice recente, care depind foarte mult de inovaţiile tehnice şi care produc bunuri şi servicii noi sau, cel puţin, îmbunătăţiţi în comparaţie cu trecutul şi, de obicei, cu valoare adăugată înaltă. O industrie high tech are un nivel înalt de cheltuieli r&d (research and development, cercetare şi dezvoltare), cere un personal numeros de calificare tehnico-ştiinţifică serioasă (ingineri, medici, biologi, informaticieni, cercetători propriu-zişi şi tehnicieni de laborator) şi, de obicei, este constituită de întreprinderi de nouă generaţie, numite start up, cu ritmuri înalte de creştere. Ele sunrt însă întreprinderi tradiţionale care au dezvoltat diviziuni interne high tech. Sectoarele high tech sunt tocmai acele ale biotehnologiilor, ale medicamentelor, ale aparaturilor medicale, ale nanotehnologiei, ale nanotehnologiei moleculare, precum şi industriile avansate ale ict.

Procedura de difuzare în lume a cunoştinţelor ştiinţifice, respectiv de aplicare şi de recădere a lor, constituie globalizarea ştiinţifică-tehnologică, care este într-adevăr globalizarea informaţiei şi a cunoştinţelor. Este raţional să presupunem că globalizarea produselor progresului ştiinţific-tehnologic va fi neîntrerupt în anii care vin, adică pe termen mediu. Experienţa din trecut arată că aşa s-a întâmplat în general şi că descoperirea unor noi cunoştinţe, respectiv noi tehnologii, este acceptată numai atunci când omul descoperă utilitatea lor. Difuzarea descoperirii focului, respectiv a roţii, a metalelor, ca să aducem doar câteva exemple, s-a făcut foarte repede, în ciuda dificultăţilor de comunicare între oamenii
, în număr mic şi împrăştiaţi în toate continentele. Ar fi o aventură însă să facem previziuni pe termen lung în privinţa progreselor viitoare în domniul cercetării ştiinţifice, respectiv în desfăşurarea aplicărilor respective, dar, cel puţin pentru moment, nu se constată paşi înapoi. Legat de cele spuse mai sus, trebuie să ne aducem aminte că stoparea progresului ştiinţific, absenţa industriilor high tech, renunţarea la noi tehnologii, ar însemna să ne îndreptăm spre înapoiere şi autoizolare. Potrivit unui punct de vedere, exprimat deseori, globalizarea informaţiei şi a cunoştinţelor tehnologice însă, nu înseamnă globalizarea culturii şi nici difuzare a modelelor de moralitate şi de democraţii mai bune. Văzută din acest unghi, globalizarea este un produs al evoluţiei culturale, o evoluţie ce avansează în modul ei, rămânând surdă şi oarbă faţă de sentimentele şi de aspiraţiile oamenilor.

Abstract



It is rational to assume that the globalization of scientific-technological progress will be continuously in the years to come, ie the medium term. Past experience shows that this has happened in general and that the discovery of new knowledge and new technologies, is supported only when the man finds usefulness. Dissemination of the discovery of fire, and a wheel, a metal, to get just a few examples, was very fast, despite the difficulties of communication between people, small and scattered in all continents. It would be an adventure but to make long term predictions about future progress in the reign of scientific research and applications in the conduct in question, but at least for now, no steps back notes. As for the above said, we must remember that the halting scientific progress, the absence of high tech industries, the waiving of new technologies would mean we are moving towards backwardness and autoizolare. According to one view, often expressed, globalization and information technology knowledge, however, does not mean the globalization of culture and dissemination of models of morality and democracy better. Seen from this angle, globalization is a product of cultural evolution, an evolution that moves the way it remained deaf and blind to the feelings and aspirations of people.


Rezumat
Este raţional să presupunem că globalizarea produselor progresului ştiinţific-tehnologic va fi neîntrerupt în anii care vin, adică pe termen mediu. Experienţa din trecut arată că aşa s-a întâmplat în general şi că descoperirea unor noi cunoştinţe, respectiv noi tehnologii, este acceptată numai atunci când omul descoperă utilitatea lor. Difuzarea descoperirii focului, respectiv a roţii, a metalelor, ca să aducem doar câteva exemple, s-a făcut foarte repede, în ciuda dificultăţilor de comunicare între oamenii, în număr mic şi împrăştiaţi în toate continentele. Ar fi o aventură însă să facem previziuni pe termen lung în privinţa progreselor viitoare în domniul cercetării ştiinţifice, respectiv în desfăşurarea aplicărilor respective, dar, cel puţin pentru moment, nu se constată paşi înapoi. Legat de cele spuse mai sus, trebuie să ne aducem aminte că stoparea progresului ştiinţific, absenţa industriilor high tech, renunţarea la noi tehnologii, ar însemna să ne îndreptăm spre înapoiere şi autoizolare. Potrivit unui punct de vedere, exprimat deseori, globalizarea informaţiei şi a cunoştinţelor tehnologice însă, nu înseamnă globalizarea culturii şi nici difuzare a modelelor de moralitate şi de democraţii mai bune. Văzută din acest unghi, globalizarea este un produs al evoluţiei culturale, o evoluţie ce avansează în modul ei, rămânând surdă şi oarbă faţă de sentimentele şi de aspiraţiile oamenilor.

Cuvinte cheie: globalizare, high tech, informaţie, cunoştinţă, progres, tehnologie, hardwarw, sofware, cercetare, comunicare, calificare, personal.

Bibliografie
  1. La crisi energetica nel mondo e in Italia. Da Enrico Fermi ed Edoardo Amaldi a oggi, A.a.V.v. , Dedalo, 2007
  2. Andrea Angiolino, Vanna Vinci, Quante energie! Conoscerle e usarle bene, Giunti Progetti Educativi, 2006
  3. Terry L. Anderson, Donald R. Leal, L’ecologia di mercato. Una via liberale alla tutela dell’ambiente, Lindau, 2007
  4. Piero Angela, Lorenzo Pinna, La sfida del secolo. Energia. 200 domande sul futuro dei nostri figli, Mondadori, 2006
  5. James Lovelock, Roberto Bondì, Solo l’atomo ci può salvare. L’ambientalismo nuclearista, Utet, 2007
  6. Travis Bradford, La rivoluzione solare. Perché l’energia del futuro viene dal sole, Francesco Brioschi Editore, 2007
  7. Cristina Corazza, La guerra del gas. I nuovi padroni dell'energia, i rischi per l'Italia e l'Europa, IL Sole 24 ORE, 2008
  8. Al Gore, La terra in bilico, Saggi Bompiani, 2008
  9. Roberto Della Seta, Daniele Guastini, Il dizionario del pensiero ecologico, Carocci, 2007
  10. Paul Hawken, Armory B. Lavins, Hunter Lavins, Capitalismo naturale. La prossima rivoluzione industriale, Edizioni Ambiente, 2007
  11. Serenella Iovino, Filosofie dell’ambiente. Natura, etica, società, Carocci, 2004
  12. Domenico Laforgia, Ruggiero Francesco, Antonio Trevisi, Efficienza energetica in edilizia, DEI, 2007
  13. Leonardo Maugeri, L’era del petrolio. Mitologia, storia e futuro della più controversa risorsa del mondo, Feltrinelli, 2007
  14. Leonardo Maugeri, Con tutta l’energia possible, Sperling & Kupfer, 2008
  15. François Michel, L’energia a piccoli passi, Motta Junior, 2003
  16. Edgar Morin, L’anno I dell’era ecologica, Armando, 2007
  17. Giancarlo Nebbia, Nucleare: il frutto proibito, Bompiani, 2007
  18. Adriano Piglia, Carbone: vita, morte o miracoli, Fabiano Editore, 2006
  19. Paolo Pileri, Compensazioni Ecologiche Preventive, Carocci, 2007
  20. Roberto Rizzo, Salvare il mondo senza essere superman, Einaudi, 2005
  21. Luigi Sertorio, Erika Renda, Cento watt per il prossimo miliardo di anni, Bollati Boringhieri, 2008
  22. Phillip F. Schewe, Blackout. Il sistema di distribuzione dell'elettricità è la macchina più complessa mai realizzata: ma è anche estremamente vulnerabile, Apogeo, 2007
  23. Carlo Stagnaro, Sicurezza Energetica. Petrolio e gas tra mercato, ambiente e geopolitica, Rubbettino, 2007
  24. Mario Tozzi, L' Italia a secco. La fine del petrolio e la nuova era dell'energia naturale, Rizzoli, 2006
  25. Z. Alferov, Scienza e società, Sandro Teti Editore, 2007
  26. Federico M. Butera, Gianni Silvestrini, G. Mattioli, Giovanna Melandri, M. Scalia, Il futuro del sole. Potenzialità delle fonti rinnovabili nella produzione di energia elettrica, prima edizione 1990.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu